cand am fost noi in Franta, capitolul 3

Capitolul 3.

coasta de azur

Am ajuns la Nisa fara peripetii. Si foarte relaxati (ne simteam un pic europeni si eram deja in vacanta de 3 zile). Am facut jonctiunea cu familia Minoiu si cu veselie am purces la inchirierea de masina.

Si atunci am dat de franta. franta aia de cacat pe care o stim cu totii, franta aia care ne-a transformat din francofoni in anglofoni, si din oameni normali in francofobi. franta pe care am evitat-o cu inversunare ca destinatie de concediu pana acum, pe scurt, franta unde ni s-au cerut 2 (DOUA!) carduri de la aceeasi persoana ca sa putem inchiria „o masina scumpa, de 20 000 euro, pe care trebuie sa ne asiguram ca nu o veti fura sa o vinteti in tara dvs. bananiera”. Asa ne-a zis angajatu de la avis din Nisa… un francez din colonii. Ma rog, puteam sa plecam si sa gasim pe altii, sau sa inghitim in sec si sa facem ce ziceau ei. Am ales a doua varianta si am luat masina.

Am plecat cam dezumflati spre Nisa. Ne-am mai enervat putin pe drum pentru ca pe 20 de Km am platit 5 euro taxa de autostrada, dar pana la urma am ajuns.

eram putin stresati, dar pana la urma se pare ca am ales corect: camerele frumoase, curate, gradina misto, gazdele OK. ( bine, ei credeau ca suntem tigani, dar nu e vina lor…si eu credeam ca ei sunt negri).

Ne-am lamurit si noi si ei.

Coasta de azur a fost o mica surpriza pentru mine: in primul rand, am descoperit ca francezii nu sunt negri (sau magrebieni) si ca in general tara e destul de curatica (nu cum auzisem eu). Nu m-a dat pe spate plaja si marea… n-am vazut nici un bogatas celebru :-0. Overrated (daca esti sarac). Cred ca daca esti bogat nu e chiar overrated.

Multe chestii s-au derulat cu viteza ametitoare in cele 5 zile:

in primu rand stefan avea gripa aviara (nu porcina, noi romanii suntem mai inapoiati :-) ). Drept pentru care l-am dus la doctor. Eram pregatit sa demarez in tromba daca iesea cu doctorul de mana sa ne bage in carantina. Nu a fost cazul, cica era o gripa banala.

in al doilea rand, am fost sa vizitam oraselele de pe coasta de azur. Am vizitat asa: Eze (sus pe munte, aglomerat, n-am avut unde sa facem un picnic). Porma am vizitat o parcare subterana din Monaco unde am facut numitul picnic. Din cand in cand mai trecea cate un porsche pe langa noi si ne baga fum de esapament in brnza. Nu ne-au arestat. Ne-or fi grezut niste bogatasi excentrici care mananca branza Brie intr-un nissan note inchiriat intr-o parcare subterana. Buna branza. Am vizitat si cazinoul din Monaco si prinprejur. Slab. numai ferrari, maseratti, porsche si aston martin. Daca vreti super-cars Dorobanti este the „the place” nu cazinoul din Monaco. Nici o vedeta.

Cred ca am mai vizitat si alte orasele si satuce dar nu pot sa imi amintesc care cum.

In al doilea rand am fost la plaja la cap d’antibes. Nici pe departe nu se compara cu Amalfi; de remarcat fauna subacvatica bogata (era sa uit sa ies la suprafata sa respir de fascinat ce eram), pretul mare la shezlong (20 euro) si inghesuiala sardeliera. Nici o vedeta. Minoiu tot bolnav. Concluzie: deacum inainte mergem la plaja la Conca dei Marini, unde preturile sunt mici, cazarea minunata si mancarea la fel. (PUNCT)

In alta zi (Minoiu tot bolnav) am fost cu Andra la plaja „in cartier”. Apa ca la Mamaia (nisip in apa, tulburica, etc.) plaja mult mai mica, preturi mai mici. Nici o vedeta (in afara de noi)

Ce a fost chiar de retinut pe coasta de Azur (pentru sectinuea „inedit”) – modul in care am gasit noi cel mai incompetent chelner de pe planeta (si era vorba despre interesul lui personal). Cum am dat de el: cand era Minoiu bolnav (adica in prima zi ca el a fost bolnav mai mult – avea febra tot timpul dupa cum ne dovedea Monica :-))))) ) ne-am dus sa luam pizza ca el nu putea iesi (avea febra). Am gasit un restaurant care facea pizza „to go” si am luat. A doua zi, am mers tot la ei (ne placuse pizza). Ne-a adus omu’ nota la sfarsit, dar parea cam mica (40 eur – noi ne gandeam la vreo 130). I-am atras atentia ca e nota altcuiva. Ne-a adus nota (120 eur). I-am atras atentia ca a uitat sa treaca desertul si cafelele. Ne-a multumit si ne-a adus nota corecta. A treia zi, ne-am dus tot la ei (ne placuse mancarea). Ne-a intampinat patronul (care era fi-su) si ne-a strans prieteneste mainile ca nu plecasem fara sa platim in ziua dinainte. Cu fetele nu s-a pupat, desi era meritul lor. Am mancat ca oamenii, am primit nota (parea corecta) am platit si am plecat. Cand ne-am uitat mai bine, iar nu pusese desertu’ si cafelele. Bafta lui.

Altceva nu imi mai amintesc foarte clar de pe coasta de azur, in afara de o gradina-muzeu senzationala si de faptul ca am condus masina. Adica, am condus masina cu Monica in ea. si nu am dat-o jos dupa prima curba, si nici ea nu m-a omorat. Stefan nu prea avea activitate cerebrala (asa ii recomandase sotia – sa nu faca efort la cap ca ii creste febra) drept pentru care nici eu nu am retinut foarte multe din drum intrucat in marea majoritate a timpului am dormitat.

2 Comments


  1. …de fapt ne-a transformat in anglofoni pentru ca n-am ajuns prea mult prin Anglia (sau SUA, in fine), ca e jale si pe-acolo cu serviciile….poate era mult mai bine sa ne transforme in Beneluxieni

  2. am ajuns bre in SUA numa un pic, dar deajuns. Dar despre excursia aia o sa scriu alta data (ce imi mai amintesc). Daca e sa compar "post pe post" impresiile cu care am ramas dupa " inchirierea de masini, receptiile hotelurilor, restaurante, taxiuri, magazine, samd, sua cstiga detasat in fata oricarui competitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *